Breaking News
Home / Parenting / E ceva putred. Si nu in Danemarca, ci la spitalul Marie Curie

E ceva putred. Si nu in Danemarca, ci la spitalul Marie Curie

copil bolnav
Nu vreau sa judec sistemul medical romanesc sau spitalul Marie Curie doar dupa experienta noastra de toata jena de saptamana trecuta, insa de atunci imi pun un mare semn de intrebare: cine e responsabil de sanatatea copilului, medicul sau parintele? Ideal ar fi ca cele doua parti sa coopereze, dar daca nu ai cu cine? Daca personalul medical ia decizii gresite, aiurite, inutile si inconsecvente, cum s-a intamplat in cazul baietelului meu acum fix o saptamana?

Sa va lamuresc.

Lunea trecuta, Radu a racit. A inceput cu un nas infundat de seara si a continuat cu o tuse a doua zi dimineata. Am ramas acasa cu amandoi baietii si am inceput protocolul meu obisnuit de raceala: vitamina C, spray cu propolis in gat, ceaiuri de ceapa si de lemn dulce, tinctura de Biosept, sirop de tuse si aerosoli cu apa de mare. Copilul manca si se juca, deci avea o stare buna. M-am gandit ca e o viroza usoara si ca in 2-3 zile il pun pe picioare. Toate bune si frumoase pana a doua zi, cand a inceput sa se planga de dureri de burta, nu a mai mancat mare lucru, s-a balonat foarte tare, a devenit apatic si a vomitat. Atunci, la 8 seara, l-am imbracat si am ajuns la camera de garda de la Marie Curie. Ce era acolo, nu ati vrea sa stiti!

Dar eu tot o sa va spun: zeci de oameni nervosi, copii bolnavi care plangeau si un haos total al personalului medical din triaj. De obicei, dupa ce ma prezentam la tanti de la calculator, care imi facea fisa si mi-o ducea la triaj, in 10 minute maxim ma chema cineva sa imi cantareasca copilul, sa-i ia temperatura si sa ma intrebe de scopul si durata vizitei. Acest lucru se intampla indiferent ca era Paste, Craciun, zi, noapte, zi de saptamana sau de weekend. Acum, desi nu erau mai putini oameni ca de obicei in acea incapere, am fost chemata la triaj de-abia dupa o ora. Si apoi, am mai asteptat inca 3 ore si jumatate sa intru inauntru, la consultatie. In tot acest timp, Radu se molesise rau de tot si transpira abundent.

Intr-un final, dupa ce multi parinti pur si simplu au plecat acasa/alte spitale cu copiii bolnavi, pentru ca sa saturasera sa astepte (era o fetita cu dureri abdominale groaznice care a intrat de-abia dupa 7 ore), am intrat la consultatie cu Radu. In urma examenului clinic, a unei radiografii pulmonare si a testarii cu pulsoximetrul, un aparat care masoara saturatia de oxigen si pulsul, la 1 noaptea i s-a pus diagnosticul de pneumonie acuta interstitiala si insuficienta respiratorie (avea saturatia intre 88% si 92%). Acest lucru se intampla in ciuda faptului ca noi venisem cu probleme digestive. Doctora a decis ca e cazul de internare si de antibiotic, desi era foarte frapata ca nu are temperatura. “Cum, n-a facut febra deloc acasa?”, m-a intrebat ea. Nu, deloc! I-am mai spus ca de internat ne internam, insa nu accept antibiotic decat in urma unor analize de sange, care sa arate ca este o infectie bacteriana. Ca de obicei, am trezit indignare, insa m-am obisnuit deja, iar doctora nu a comentat prea mult, pentru ca oricum urma sa ne paseze celor din spital, deci nu mai eram problema ei.

Am ajuns la etajul 5 al spitalului, acolo unde am fost internata in vara lui 2015 cu celalalt baiat al meu, pentru o laringofaringita urata rau de tot, care i-a crescut temperatura la 41,6 grade Celsius. Doctora de aici, fara sa-i zic eu ceva, mi-a spus ca, desi in fisa era recomandat tratament cu antibiotic, ar trebui sa ii recolteze sange si sa asteptam rezultatul. De acord, ii confirm eu. Insa m-a anuntat ca incepem cu cortizon injectabil si inhalatii cu Ventolin. Eu, care fug de cortizon cat pot de mult, n-am mai zis nimic. Eram in spital, eram pe mana medicilor, sa faca ei ce stiu mai bine pentru a-mi adduce copilul pe linia de plutire, ca acasa face eu ce stiu mai bine. “Si nu a facut febra deloc?”, si-a aratat si ea mirarea.

Dupa ce i s-a pus branura si i s-a recoltat sange pentru analize, l-am dus pe Radu in salon, unde a dormit bustean pana la 6 dimineata, cand o asistenta ne-a trezit pentru tratamentul cu cortizon injectabil si inhalatia cu Ventolin. La ora 12.00 am fost chemati din nou, pentru o doza de antibiotic injectabil. Inainte sa i-l administreze am intrebat-o pe asistenta daca i-a iesit infectie bacteriana la analize si mi-a zis ca da. Am acceptat sa-i faca doza, foarte dureroasa de altfel, caci Radu a plans pana a vomitat si apoi am intrebat-o valoarea CRP-ului, insa mi-a spus ca nu are voie sa discute asta, sa vorbesc cu medicul, acesta fiind Mihai Stoicescu. De-abia dupa o ora am reusit sa dau de el, pe holul spitalului, insa acesta mi-a spus ca nu are cum sa-mi raspunda la intrebare deoarece analizele de sange nu erau de fapt gata. Deci asistenta ma mintise. In acel moment, ma aflam in camera de tratament, inconjurata de medici, asisitente si infirmiere, asa ca m-am burzuluit toata, de s-au intors toate privirile spre mine.

Eu: Pai si de ce asistenta i-a facut antibiotic si mi-a spus ca i-a iesit infectie bacteriana?!

El: Asistenta a urmat protocolul din fisa medicala.

Eu: Si de ce i-ati dat antibiotic, daca nu aveti o baza medicala?!

El: Pentru ca, in majoritatea cazurilor de acest gen, este vorba de o infectie bacteriana.

Eu: Daca sunteti asa de sigur, de ce i-ati mai facut analize copilului?

El: Pentru a vedea imaginea de ansamblu. Nu ne luam numai dupa CRP, ci si dupa hemoleucograma sa vedem daca exista infectei bacteriana.

Eu: Pai, hemoleucograma este gata?

El: Nu. Daca doriti nu-i mai dam antibiotic copilului si asteptam analizele.

Eu: E dupa cum doresc eu? Nu e normal sa se astepte analizele, mai ales ca el nu a facut deloc febra, mananca de toate si se joaca, deci are o stare buna per total?

El: Cum, nu a facut febra?!

Asa ca am decis sa astept rezultatul analizelor inainte sa i se mai administreze antibiotic. A mai facut la ora 14.00 o doza de cortizon si inhalatia cu Ventolin. Ulterior, nu ne-a mai chemat nimeni la nimic, mai ales ca Radu deborda de energie prin salon si pe hol. Cred ca a alergat in ziua aceea mai mult ca oricand si nu exagerez cand spun ca dat ture bune de stadion.

Seara, m-am dus din nou la asistente sa intreb de analize, insa acestea m-au trimis la medicul de garda, faimosul Adrian Stanciu. Doctorul mi-a ascultat pledoaria si mi-a spus ca nu-mi poate spune daca au venit analizele lui Radu si ca trebuie sa discut cu medicul Stoicescu, a doua zi dimineata, la vizita medicala. Iarasi m-am enervat caci, daca intr-adevar era vorba de infectie bacteriana, copilul ar fi pierdut cel putin 12 ore de tratament, doar pentru ca medicul de garda nu are chef de o mama, care pune intrebari multe si vrea sa inteleaga motivul pentru care i se administreaza copilului diverse medicamente. Am tolerat momentul de aroganta a doctorului Stanciu doar pentru ca Radu era in forma buna si puteam sa astept pana a doua zi. La vizita medicala a doctorului Stoicescu, de la 10 dimineata, am aflat urmatoarele:

  1. Analizele de sange, CRP-ul si hemoleucograma, au iesit foarte bine.
  2. Saturatia de oxigen este de 100%.
  3. Radiografia are alt nume pe ea, deci nu se stie daca e a lui Radu sau pur si simplu a fost scris din greseala alt nume. Ulterior, s-a lamurit ca era a lui, caci celalalt copil nici macar nu intrase la consultatie, caci parintii se saturasera sa astepte si plecasera.
  4. Prima fisa medicala, cea facuta la camera de garda, era si ea cu alt nume decat al nostru si ca cea buna s-a facut sus, pe etaj.
  5. Radu trebuia sa mai faca 2 doze de cortizon injectabil, la 22.00 si la 06.00, dar uitasera sa ne mai cheme asistentele la tratament.
  6. Medicul Stoicescu ne externeaza, dar cu reteta cu Eurespal, Ventolin, cortizon si antibiotic, inca 5 zile.

In acel moment, mi s-a rupt iarasi filmul.

Eu: De ce imi dati iarasi antibiotic, daca analizele si starea copilului nu o cere?

El: Ca sa fiu sigur ca mi-am luat toate masurile de precautie, pentru ca mai are niste secretii in sistemul respirator. Chiar daca a fost vorba de un virus, exista riscul ca secretiile sa se suprainfecteze.

Eu: Cat de mare este acest risc?

El: 5%. Dar el exista. Daca plecati acasa si starea copilului se graveaza. Sigur veniti sa-mi cereti mie socoteala!

Eu: Va dau in scris ca-mi asum toata responsabilitatea si ca ca nu vin sa va cer socoteala. Daca la analize foarte bune ii dati antibiotic, la analize proaste ce recomandati?

El: Ce meserie aveti?

Eu: Jurnalist.

El (pauza lunga si oftat): Da, nu am cum sa va conving, sunteti la polul opus. Stiti povestea aceea cu ulciorul? Sa stiti ca el nu merge de multe ori la apa.

Eu: O stiu, dar o stiu mai bine pe cea cu Petrica si lupul. Stiti de ce am devenit eu Toma Necredinciosul cand vine vorba de tratamente si medici? Pentru ca in fiecare an ajung de cel putin 10 ori la spital cu fiecare copil. De fiecare data primesc antibiotic si cortizon, fara analize bineinteles, indiferent ca este vorba de o bronsita, laringotraheita, laringofaringita, otita, alergie, rosu in gat, pneumonie, amigdalita pultacee, ganglioni inflamati sau o unghie rupta. Este aceeasi reteta trasa la indigo. Cum sa-i dau copilului de 10 ori pe an antibiotic si cortizon? E normal asa ceva?

El: Atunci va pastrez in spital, sa va monitorizez in continuare si faceti inhalatii doar cu Ventolin, daca nu vreti sa urmati tratamentul prescris si sa luati si antibiotic.

Eu: Inhalatii pot sa fac si acasa, nu mai raman in spital. Uitati-va la el in ce forma buna este (in timpul asta Radu se catara pe scaune si paturi si alerga in continuu prin salon), saturatia este 100%, analizele de sange sunt bune, radiografia e buna. Ce rost are?

El: Eu va dau reteta cu un antibiotic, dumneavoastra faceti ce credeti, dar eu sunt obligat sa va prescriu acest tratament.

Eu: Dati-mi reteta cu doua antibiotice, daca va face sa va simtiti mai bine.

Cireasa de pe tort a acestei internari a fost ca, si daca as fi urmat tratamentul complet al medicului, nu as fi putut, deoarece pe reteta scria numele lui Radu, dar varsta trecuta era de 4 ani si 4 luni, insa am sesizat acest detaliu de-abia cand am ajuns acasa. Deci dozele prescrise erau pentru un copil mai mare, asa ca nu aveam cum sa i le dau, chiar daca as fi vrut.

In concluzie, ce-am invatat din toata aceasta poveste?

Ca e datoria mea de parinte sa citesc orice foicica, analiza, radiografie, fisa, reteta, document de externare pentru a ma asigura ca e vorba de numele si varsta copilului meu si ca nu i se administreaza tratamentul altei persoane sau doze necorespunzatoare de tratament. Increderea oarba in acuratetea acestor date nu este justificata de practica intalnita.

Ca trebuie sa fiu mai clara si sa specific de la inceput ca nu sunt de acord cu un tratament sau altul decat daca el este justificat de analize si/sau de examen clinic, nu de practici bazate pe “in majoritatea cazurilor”, al caror scop suprem este sa-si acopere medicul fundul, dupa cum el singur a marturisit.

Ca trebuie sa ma lupt mai mult pentru dreptul de a cunoaste orice interventie medicala, care i se face copilului meu. Si sa nu mai cred asistentele medicale pe cuvant.

Ca poate sa vina SMURD-ul in 3 minute sa te preia de acasa, dar ca mori la Urgenta fiindca stai si 7 ore pana sa te preia un medic de garda, desi esti intr-o stare vizibil de proasta.

Ca personalul medical este depasit de numarul de cazuri si numai Dumnezeu poate sa ne ajute copiii in suferinta, care asteapta ore bune pe holurile spitalelor, plangand de durere in bratele parintilor, disperati ca nimeni nu se uita la ei.

Ca Romania are nevoie de spitale si medici multi de garda, nu de biserici si catedrale, in care, dupa ce se tine predica cu iubeste-ti aproapele si nu-l judeca, caci Dumnezeu iubeste mai mult pe pacatosul care se caieste, decat pe omul drept, care se mandreste, sunt invitata sa semnez ca nu sunt de accord cu schimbarea Constitutiei, care ar vrea sa acorde cuplurilor homosexuale drepturi egale cu cele heterosexuale, caci “copiii si nepoti nostrii ar fi astfel incurajati sa cada in pacat”.

P.S. Acasa, Radu a mai facut inhalatii cu Ventolin inca 4 zile dupa externare si a luat Prospan si nu a mai avut tusit deloc. Marti, am revenit la control si nu mai avea nimic la plamani.

 

 

 

 

dyfashion.ro%20

http://povestidemama.ro/e-ceva-putred-si-nu-in-danemarca-ci-la-spitalul-marie-curie/

About bravotvr

Check Also

Îmi urmez inima și am convingerea că nu am cum să greșesc astfel

Citeste si Într-o lume de dacă, avem dragostea În orice. Am învățat să-mi ascult inima ...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *